E adevarat ca inca nu ma preocupa prea mult acest subiect, cand trei mamici incep sa-mi spuna ca trebuie sa pun copilul pe olita din momentul in care incepe sa stea in fundulet. Alte surse precizeaza ca la varsta de 10 luni ar fi debutul pentru aceasta deprindere.
Motivul? Chiar daca e prea mic sa priceapa scopul, copilul are nevoie sa se acomodeze, iar mai tarziu s-ar putea speria de olita si exista posibilitatea sa o accepte mai greu.
Asa ca, dupa ce fetita mea a inceput sa stea bine in fundulet, m-am armat si eu cu o olita si am incercat sa-i gasesc momentele in care isi face nevoile: dupa ce se trezeste si cam la 10-20 de minute dupa masa. Nu-mi iese de fiecare data, dar mergem inainte cu incredere ;)
O iau si o pun pe olita, in principiu in baie, uneori mai stau si eu pe wc, pentru a-i oferi un exemplu, mai ales ca piticotii vor avea tendinta sa copieze adultii. Dau drumul putin la apa, sa se auda curgand, ii tot spun pisu, o mai apas usor pe vezica poate pricepe ;) Daca e dupa somn, o spal pe fata cu apa rece si asta am vazut ca are parca uneori cel mai mare efect.
Mai mult de 10 minute nu ar trebui copilul lasat pe olita, pentru a nu-i crea probleme cu rectul.

